În sistemul NCC, posesia este reglementată în art. 916 alin. (1) Posesia este exercitarea in fapt a prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de catre persoana care il stapâneşte şi care se comporta ca un proprietar.
În doctrină s-a arătat că posesia reprezintă „stăpânirea de fapt a unui lucru, care din punctul de vedere al comportării posesorului, apare ca fiind manifestarea exterioară a unui drept real”[1]. Într-o definire mai completă a noţiunii, se arată că posesia este „o stare de fapt generatoare de efecte juridice care constă în stăpânirea materială sau exercitarea unei puteri de fapt, de către o persoană asupra unui bun, cu intenţia şi voinţa de a se comporta, ca proprietar sau titular al altui drept real”[2].
În consecinţă posesia reprezintă exercitarea faptică a atributelor specifice dreptului de proprietate sau respectiv celorlalte drepturi reale principale superficia, uzufructul, uzul, abitaţia, servituţile). Astfel, suntem în prezenţa „unui posesor cu titlu de proprietar dacă persoana se comportă în exterior faţă de bun ca un proprietar, sau în prezenţa unui posesor cu titlu de superficiar în cazul în care acesta se comportă faţă de ceilalţi întocmai ca un superficiar etc.
[1] Corneliu Bârsan, Drept civil. Drepturile reale in reglementarea noului Cod civil, Editura Hamangiu,Bucureşti, 2013., p.234.
[2] Liviu Pop , Liviu-Marius Harosa, Drept civil-Drepturile reale principale ,Ed.Universul Juridic,2006 p.56.