Potrivit art.650 C.civ. patrimoniul succesoral se poate transmite nu numai în temeiul legii (la persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de lege), dar şi în temeiul voinţei celui care lasă moştenirea, manifestată prin testament, caz în care moştenirea (devoluţiunea ei) este testamentară.

Este posibilă şi coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară. Codul nostru civil nu a păstrat principiul roman al incompatibilităţii moştenirii testamentare cu cea legală (nemo părtini testatus părtini intestatus decedere potest), permiţând – iar dacă există moştenitori legali rezervatari impunând chiar – coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară.

Rezultă că, deşi se poate afirma că în dreptul nostru moştenirea legală este regula şi constituie dreptul comun în materia transmiterii patrimoniului succesoral, ea poate fi înlăturată – în tot sau în parte – în condiţiile sau în limitele prevăzute de lege, prin testamentul lăsat de de cuius.

Aceasta înseamnă că legea consacră principiul libertăţii testamentare, libertate la care nu se poate renunţa,[1] în sensul că orice persoană capabilă este liberă de a lăsa (sau a nu lăsa) un testament şi de a dispune, pe această cale, de patrimoniul său pentru caz de moarte (morţiş causa}. În dreptul nostru, libertatea testamentară nu este absolută, legea prevăzând imperativ anumite îngrădiri, cea mai importantă fiind instituţia rezervei succesorale prevăzută în favoarea unor moştenitori legali şi care este sustrasă actelor liberale ale celui care lasă moştenirea, fie că este vorba de liberalităţile făcute în timpul vieţii (donaţii), fie pentru cauză de moarte (legate).

[1]Trebuie considerată ilicită o convenţie prin care o persoană s-ar obliga să nu dispună pe cale testamentară de bunurile sale”.