LUCRARI DE LICENTA - DISERTATII IN DREPT - STIINTE JURIDICE – ADMINISTRATIVE
Teoria Generala a Dreptului

Izvoarele Dreptului

Avatar of Felix2023ro_3 0

François Geny – unul din cei mai reputaţi teoreticieni ai dreptului – atrăgea atenţia că înţelegerea şi explicarea surselor (izvoarelor) dreptului obligă la cunoaşterea relaţiei dintre „dat “şi „construit” în acest domeniu[1]. Creatorii dreptului „nu sunt nişte visători”, ei nu au căderea să impună „ce îi se pare a fi potrivit în formule juridice”, ei sunt obligaţi să pornească de la _dat-ul “realităţii sociale, supusă reglementării „dacă sunt interesaţi într-o construcţie juridică viabilă”.

 

Izvoarele dreptului internaţional în sens material

Pentru a înţelege în mod corect izvoarele dreptului internaţional trebuie să ne oprim mai întâi, asupra „sensului lor material”, care priveşte realitatea internaţională supusă reglementării. Această realitate constituie „dat-ul “social, de la care trebuie pornit întotdeauna într-o „construcţie” juridică, după cum demonstra marele analist francez.         François Geny considera necesară „analiza competentă a realităţii”, a „dat-ului” social în toate ipostazele şi nuanţele sale.

Charles Montesquieu evoca cum „stăpânirea mărilor” – o semnificativă componentă a realităţii internaţionale, a „dat-ului “caracteristic epocii sale – poate influenţa „construcţia” dreptului. „Stăpânirea mărilor – observa marele gânditor – a dat întotdeauna popoarelor care au deţinut-o o mândrie firească, deoarece, simţindu-se în stare să lovească pretutindeni, ele cred că puterea lor nu are margini, ca şi oceanul”[2]. O naţiune aflată într-o asemenea poziţie – nota Montesquieu – „ar putea avea o mare influenţă asupra treburilor publice ale vecinilor săi”[3], deoarece, nefiind preocupată pentru a-şi folosi puterea în vederea unor cuceriri terestre, „i s-ar căuta prietenia şi s-ar evita duşmănia ei”[4].

[1]  François Geny, Science et tehnique en droit privé positif, vol. II, punctul 167, pp. 371 – 373.

[2]  Charles Montesquieu, Op. cit., p. 396.

[3]  Ibidem.

[4] Ibidem.

Drept Penal

Infractunea Abuzul de Incredere

Avatar of Felix2023ro_3 0

Constituţia României, prin art. 136 alin. (1), prevede în mod expres faptul că proprietatea este publică sau privată. în principiu, orice bun, mobil sau imobil, poate forma obiect al dreptului de proprietate publică sau privată. în acelaşi articol, în alin. (3) sunt enumerate bunurile care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice: bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică. Această enumerare se completează cu alte bunuri stabilite, prin diferite legi speciale, ca aparţinând proprietăţii publice. Proprietatea, publică sau privată, poate fi încălcată prin aceleaşi fapte de pericol social considerate ca fiind infracţiuni.

Noţiunea de „patrimoniu” are o sferă mai largă decât noţiunea de „proprietate”, incluzând nu numai proprietatea, ci şi totalitatea drepturilor şi obligaţiilor care au valoare economică. în această accepţiune, patrimoniul este ocrotit, în primul rând, printr-un ansamblu de mijloace juridice extrapenale, civile şi de altă natură, şi numai în ultimă instanţă prin intermediul normelor penale.

Drept Penal

Inducerea in Eroare a Organelor Judiciare

Avatar of Felix2023ro_3 0

Pravilele romaneşti din secolul al XVII-lea incriminează “mărturia strâmba” , “jurământul mincinos” , cu pedepse foarte aspre  “mutilarea”.În practică însă , pedeapsa mutilării nu se aplica. Ea era înlocuită cu “gloaba” , care se plătea de regula , în boi  .

Codul penal de la 1864 incrimina în art. 287 la 291 mărturia mincinoasă ca un delict contra particularilor.Se făcea distincţie în lege intre mărturia mincinoasă săvârşită în materie criminală , într-o cauză corecţionala , într-o cauză “de poliţie” sau într-o pricină civilă. În art. 291 era prevăzută şi pedepsita fapta martorului mincinos care beneficia în schimbul delictului de un folos material sau de promisiunea unui astfel de folos.

Unul dintre elementele de bază ale delictului era acela ca fapta sa se fi săvârşit în contra acuzatului sau în favoarea sa. De aici aşezarea faptei printre infracţiunile contra particularilor. În realitate , prin această trăsătură esenţială , legiuitorul a vrut să sublinieze faptul că mărturia trebuie să aibă legătură cu împrejurările esenţiale ale cauzei. Practica judiciara a vremii a decis în acest sens . Sub acest aspect putem considera că exista o asemănare şi o deosebire între legislaţia actuală şi cea de la 1864. Codul de la 1864 nu pedepsea mărturia mincinoasă făcută în faţa judecătorului de instrucţie , considerându-se că astfel martorul ar persista în faza de judecata , în atitudinea sa ştiind că delictul sau a fost deja consumat.

Drept International Public

Incetarea Efectelor Tratatelor Internationale

Avatar of Felix2023ro_3 0

În cel mai larg sens al cuvântului prin tratat se înţelege un acord de voinţă între subiectele de drept internaţional supus normelor dreptului internaţional[1].

În conformitate cu art.2 pct. 1 din Convenţia de la Viena din 1969 referitoare la dreptul tratatelor, prin tratat se înţelege: „un acord internaţional încheiat între state în formă scrisă şi guvernat de dreptul internaţional, fie că este consemnat într-un singur instrument sau în două sau mai multe instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea lor particulară.”

O altă definiţie care ţine cont de aspectele de fond ale tratatului este următoarea: tratatul este expresia voinţelor concordante emanând de la subiecte de drept, înzestrate cu capacitatea necesară, în scopul de a produce efecte juridice reglementate de dreptul internaţional.

Tratatul a mai fost definit ca un act juridic exprimând acordul de voinţă intervenit între state ca principale subiecte de drept internaţional sau între acestea şi alte subiecte de drept internaţional sau numai între acestea din urmă în scopul de a crea, modifica sau stinge drepturi şi obligaţii în raporturile dintre ele[2].

O altă definiţie dată tratatului este aceea conform căreia: „tratatul este expresia voinţei concordante a statelor încorporată într-un document scris încheiat în scopul de a produce efecte juridice şi reglementat de dreptul internaţional[3].

[1] GRIGORE GEAMĂNU- „Drept internaţional public”, vol. II, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, pag. 62-63.

[2] RALUCA MIGA-BESTELIU – „Drept Internaţional – introducere în dreptul internaţional public”, Editura „All Educaţional” Bucureşti 1997 pag. 262.

[3] ALEXANDRU BOLINTINEANU, ADRIAN NĂSTASE – „Drept internaţional contemporan”, Bucureşti, 1995, pag. 24.

Drept Comercial

Drepturile Actionarilor

Avatar of Felix2023ro_3 0

Asociatii au dreptul sa participe , potrivit actului constitutiv, la impartirea beneficiilor si a aactivului social, ramanand , totodata, obligati sa participe la pierderi.

Asociatul care intarzie sa depuna aportul social este raspunzator pentru daunele pricinuite, iar daca aportul a fost stipulat in numerar este obligat si al plata dobanzilor legale  din ziua in care trebuia sa faca varsamantul. Aportul asociatilor la capitalul social nu este purtator de dobanzi , adica pentru sumele aduse ca aport , asociatii nu pot cere, spre exemplu, in cazul retragerii, dabanda pe perioada cat au fost asociati.

Pe durata societatii, creditorii asociatului, pot sa-si exercite drepturile lor numai asupra unei parti din beneficiile cuvenite asociatului dupa bilantul contabil, iar dupa dizolvarea societatii, asupra partii ce i s-ar cuveni prin lichidare. Creditorii pot torusi popri, in timpul duratei societatii, partile ce s-ar cuveni asociatilor prin lichidare sau pot sechestra si vinde actiunile debitorului lor.