LUCRARI DE LICENTA - DISERTATII IN DREPT - STIINTE JURIDICE – ADMINISTRATIVE
Drept Civil

Procesul Civil

Avatar of Felix2023ro_3 0

În literatura juridică s-a arătat că în statul de drept  justiţia poate fi privită sub două aspecte: ca sistem al organelor judecătoreşti şi activitate desfăşurată de aceste organe.

Actele normative de drept material recunosc persoanelor fizice şi juridice drepturi civile (se au în vedere nu numai drepturile recunoscute prin legislaţia civilă, dar şi cele care intră în conţinutul raporturilor de dreptul muncii, familiei, de drept comercial etc.) în scopul satisfacerii intereselor materiale şi de altă natură în acord cu interesul public, potrivit legii şi regulilor de convieţuire socială.

În mod obişnuit asemenea drepturi sunt valorificate de titularii lor potrivit legii şi sunt respectate de celelalte persoane care au obligaţia de a nu face nimic care să stânjenească exercitarea lor normală. În situaţia în care drepturile nu sunt respectate sau sunt contestate, legea a organizat modul de apărare şi valorificare a acestora pentru a fi soluţionate conflictele ce apar, de instituţii juridice specializate şi nu de către cei aflaţi în cauză, prin intermediul unui proces civil.

Procesul civil este activitatea desfăşurată de: instanţă, părţi, organul de executare şi alte organe sau persoane care participă la înfăptuirea justiţiei în pricinile civile, precum şi raporturile dintre aceşti participanţi, în vederea realizării sau stabilirii drepturilor ori intereselor civile deduse judecăţii şi executării silite a hotărârii judecătoreşti sau a altor titluri executorii conform procedurii stabilite de lege.

În cadrul înfăptuirii justiţiei, procesul civil este deci activitatea pe care o desfăşoară organele de stat competente, cu participarea părţilor interesate, în vederea rezolvării conflictelor ce se ivesc în circuitul civil.

```
Drept Civil

Probele in Procesul Civil. Proba cu Martori

Avatar of Felix2023ro_3 0

Procesul civil nu s-ar putea desfăşura, stabilirea faptelor deduse judecăţii şi determinarea exactă a conformităţii între cele susţinute de către părţi şi realitate fiind imposibile, dacă nu ar fi fost concepute probele.

Proba desemnează atât acţiunea de stabilire a existenţei sau inexistenţei unui raport critic, cât şi mijlocul procesual prin intermediul căruia se poate stabili raportul de dovezi[1].

Pentru procedură o importanţă deosebită o are sensul de mijloc de probă al noţiunii, prin care se poate dovedi raportul juridic dedus judecăţii. Nu trebuie înlăturată insă accepţiunea de raport dedus spre probare pentru complinirea noţiunii, însă din punct de vedere normativ acestea ţin de dreptul substanţial în principal, astfel că nu vor fi utilizate.

[1] Viorel Mihai Ciobanu, Gabriel Boroi , Traian Cornel Briciu,Drept procesual civil. Curs selectiv. Teste grila. Editia a V-a,Ed.C.H. Beck,2011,p.55

```
Drept Civil

Posesia

Avatar of Felix2023ro_3 0

În sistemul NCC, posesia este reglementată în art. 916 alin. (1) Posesia este exercitarea in fapt a prerogativelor dreptului de proprietate asupra unui bun de catre persoana care il stapâneşte şi care se comporta ca un proprietar.

În doctrină s-a arătat că posesia reprezintă „stăpânirea de fapt a unui lucru, care din punctul de vedere al comportării posesorului, apare ca fiind manifestarea exterioară a unui drept real”[1]. Într-o definire mai completă a noţiunii, se arată că posesia este „o stare de fapt generatoare de efecte juridice care constă în stăpânirea materială sau exercitarea unei puteri de fapt, de către o persoană asupra unui bun, cu intenţia şi voinţa de a se comporta, ca proprietar sau titular al altui drept real”[2].

În consecinţă posesia reprezintă exercitarea faptică a atributelor specifice dreptului de proprietate sau respectiv celorlalte drepturi reale principale superficia, uzufructul, uzul, abitaţia, servituţile). Astfel, suntem în prezenţa „unui posesor cu titlu de proprietar dacă persoana se comportă în exterior faţă de bun ca un proprietar, sau în prezenţa unui posesor cu titlu de superficiar în cazul în care acesta se comportă faţă de ceilalţi întocmai ca un superficiar etc.

[1]  Corneliu Bârsan, Drept civil. Drepturile reale in reglementarea noului Cod civil, Editura Hamangiu,Bucureşti, 2013., p.234.

[2]  Liviu Pop , Liviu-Marius Harosa, Drept civil-Drepturile reale principale ,Ed.Universul Juridic,2006 p.56.

```
Drept Civil

Mostenirea Testamentara

Avatar of Felix2023ro_3 0

Potrivit art.650 C.civ. patrimoniul succesoral se poate transmite nu numai în temeiul legii (la persoanele, în ordinea şi în cotele determinate de lege), dar şi în temeiul voinţei celui care lasă moştenirea, manifestată prin testament, caz în care moştenirea (devoluţiunea ei) este testamentară.

Este posibilă şi coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară. Codul nostru civil nu a păstrat principiul roman al incompatibilităţii moştenirii testamentare cu cea legală (nemo părtini testatus părtini intestatus decedere potest), permiţând – iar dacă există moştenitori legali rezervatari impunând chiar – coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară.

Rezultă că, deşi se poate afirma că în dreptul nostru moştenirea legală este regula şi constituie dreptul comun în materia transmiterii patrimoniului succesoral, ea poate fi înlăturată – în tot sau în parte – în condiţiile sau în limitele prevăzute de lege, prin testamentul lăsat de de cuius.

Aceasta înseamnă că legea consacră principiul libertăţii testamentare, libertate la care nu se poate renunţa,[1] în sensul că orice persoană capabilă este liberă de a lăsa (sau a nu lăsa) un testament şi de a dispune, pe această cale, de patrimoniul său pentru caz de moarte (morţiş causa}. În dreptul nostru, libertatea testamentară nu este absolută, legea prevăzând imperativ anumite îngrădiri, cea mai importantă fiind instituţia rezervei succesorale prevăzută în favoarea unor moştenitori legali şi care este sustrasă actelor liberale ale celui care lasă moştenirea, fie că este vorba de liberalităţile făcute în timpul vieţii (donaţii), fie pentru cauză de moarte (legate).

[1]Trebuie considerată ilicită o convenţie prin care o persoană s-ar obliga să nu dispună pe cale testamentară de bunurile sale”.

```
Drept Civil

Contestatia in Anulare in Procesul Civil

Avatar of Felix2023ro_3 0

Calea de atac ordinară la îndemâna părţii interesate, care nu este ţinută să-şi încadreze cererea în anumite motive strict prevăzute de lege rămâne apelul, iar căile extraordinare de atac, care pot fi exercitate de către partea interesată numai în cazurile şi condiţiile reglementate expres de normele procesuale, reunesc: recursul, contestaţia în anulare, revizuirea.

Decurgând din principiile de exercitare a căilor de atac, ca regulă fundamentală în materie, se constată că noul Cod de procedură civilă reglementează expres ordinea de exercitare a căilor de atac, în sensul că, atâta vreme cât partea are deschisă o cale de atac ordinară, ea nu poate exercita o cale extraordinară de atac [art. 459 alin. (1) NCPC].

Astfel, dacă apelul nu este exercitat, deşi este prevăzut de lege, contestaţia în anulare nu poate fi formulată, iar în privinţa raportului dintre apel şi recurs, noul Cod de procedură civilă cuprinde reglementări speciale .

În cazul revizuirii, soluţia impusă de art. 459 NCPC se menţine în egală măsură, calea de atac extraordinară nefiind deschisă părţii dacă aceasta are deschis apelul.

între căile de atac extraordinare, care pot fi exercitate şi concomitent, noul Cod de procedură civilă prevede că recursul se soluţionează cu prioritate, astfel că în raportul dintre acesta şi contestaţia în anulare, cea din urmă se analizează numai după ce se judecă recursul.

Recursul şi revizuirea, care se pot exercita de asemenea şi concomitent, potrivit alineatului final al aceluiaşi text, vor fi soluţionate în ordinea dată de lege, respectiv mai întâi recursul, astfel că, dacă revizuirea viza acelaşi motiv, se va impune soluţia din recurs.

Noul Cod de procedură civilă menţine şi clasificarea care distinge în funcţie de instanţa care este competentă să le soluţioneze între căi de atac de reformare, prin care se realizează controlul judiciar şi care sunt soluţionate de instanţele superioare şi căi de atac de retractare, care se adresează chiar instanţelor care au pronunţat hotărârea respectivă şi care vizează retragerea propriei hotărâri şi pronunţarea alteia, legale.

```