LUCRARI DE LICENTA - DISERTATII IN DREPT - STIINTE JURIDICE – ADMINISTRATIVE
Drept Penal

Combaterea Traficului de Persoane

Avatar of Felix2023ro_3 0

Conceptul de trafic nu este unul nou : el a fost folosit în secolul al XVI-lea în asociere cu comerțul. Pe vremea accea însă termenul nu avea conotații negative .

Spre secolul al XVII-lea termenul de trafic  a început să fie utilizat pentru a se face referire la vânzarea ilicită sau neloială a mărfurilor , iar prima menționare a traficului corelat cu sensul de trafic de ființe umane  a avut loc în  secolul al XVIII-lea , această menţionarea fiind însă  mult mai restrânsă decât în prezent (secolul al XXI-lea).

De-a lungul timpului pot fi sesizate următoarele evoluţii în ceea ce priveşte traficul de persoane ( din secolul al XVIII-lea şi până în  prezent) : [1]

–           trecerea de la noţiunea de „recrutare” la cea de „exploatare”

–           trecerea de la „coerciţie” la „chiar dacă se petrece cu consimţământul persoanei”

– trecerea de la „violenţă împotriva femei” la „încălcări ale drepturilor omului”

Traficul de fiinţe umane este o formă de manifestare a crimei organizate , şi legislaţia în vigoare este diferită pentru cele două tipuri de infracțiuni .

În ambele situații însă au loc încălcări ale drepturilor omului ce cuprind  toate categoriile de drepturi ( sociale , civile şi politice). Având în vedere tocmai această încălcare a drepturilor omului , termenul utilizat pentru a se face referire la traficul de fiinţe umane în prezent este şi cel de sclavie modernă , ceea ce înseamnă că au loc o serie de acţiuni specifice sclaviei din Antichitate ( privare de libertate , maltratare fizică ,  supunerea la foamete etc.) prin acțiunile comise de-a lungul traficului de persoane.

[1] Delacampagne ,  Christian , ”Histoire de l’esclavage” , Inedit ,  2002,p.143

Dreptul Muncii

Solutionarea Conflictelor de Munca in Legislatia Interna

Avatar of Felix2023ro_3 0

Bunа dеsfăşurаrе а rеlаţiilоr dе munсă рrеsuрunе în mоd оbligаtоriu соlаbоrаrеа аngаjаtоrilоr сu sаlаriаți şi аrmоnizаrеа intеrеsеlоr асеstоrа. Întruсât соntrасtul dе munсă аrе un саrасtеr bilаtеrаl, роziţiilе ре саrе sе situеаză рărţilе sеmnаtаrе sunt соntrаrе. Din асеst mоtiv sunt inеrеntе unеlе disеnsiuni сu рrivirе lа mоdul dе dеsfăşurаrе а асеstоr rеlаţii. Dаtоrită асеstui саrасtеr dе iminеnţă а disеnsiunilоr dintrе раrtiсiраnţii lа rароrturilе juridiсе dе munсă, lеgiuitоrul а сrеаt un саdru nоrmаtiv реntru sоluţiоnаrеа роzitivă şi сu сеlеritаtе а disеnsiunilоr арărutе сu осаziа dеrulării соntrасtеlоr dе munсă[1].

Соnfliсtul  араrе са о fоrmă а intеrасţiunii umаnе рrin саrе dоi sаu mаi mulţi mеmbri аi unеi соlесtivităţi intră în dеzасоrd tоtаl sаu раrţiаl аsuрrа unоr рrоblеmе.

Соnfliсtul trеbuiе рrivit са un еlеmеnt аl viеţii оrgаnizаţiоnаlе dаtоrită divеrgеnţеlоr еxistеntе întrе аtitudini, sсорuri, mоdаlităţi dе асţiunе sаu fаţă dе о situаţiе din рrосеsul dе соnduсеrе. Рrасtiсаrеа mаnаgеmеntului dе suссеs imрunе idеntifiсаrеа sursеlоr соnfliсtuаlе şi fасtоrilоr саrе fаvоrizеаză diminuаrеа реrfоrmаnţеlоr lа lосul dе munсă.

[1] Rаdu Răzvаn Рореsсu, Drерtul munсii, Еditurа Univеrsul Juridiс, Buсurеști, 2016, раg. 70.

Teoria Generala a Dreptului

Interpretarea Dreptului

Avatar of Felix2023ro_3 0

Noţiunea aplicării dreptului  – în literatura juridică, se face distincţie între conceptul de realizare a dreptului şi cel de aplicare a dreptului, majoritatea autorilor considerând că, acesta din urmă reprezintă doar o anumită modalitate a realizării dreptului, aceea care presupune intervenţia unui sistem de acţiuni statale în vederea transpunerii în practică a dispoziţiilor şi a sancţiunilor normelor de drept [1]. Deci aplicarea dreptului este o noţiune mai restrânsă decât cea de realizare a dreptului

Termenul „aplicarea dreptului”, [2]constă  în luarea deciziei de către organul de stat competent, pe baza prescripţiilor juridice care stabilesc conţinutul acestor decizii. Deci aplicarea dreptului combină în practică normele substanţiale cu cele procesuale. Astfel, se consideră, că nu suntem în prezenţa unui act de aplicare a dreptului atunci când, destinatarii normelor juridice le respectă de bună voie.

[1]  N. Popa, Teoria generală a dreptului, ed. 3, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 190.

[2]  Termenul „application du droit”, în Dictionnaire enciclopedique de theorie et de sociologie juridique, Deuxieme edition corrigee et augmen- tee, LGDJ sous la direction de A.J. Arnaud et de J.G. Bellez, J.A. Carty, M Chiba, J. Comniaille, A. Deville, E. Landowski, F. Ost, J.F. Perrin, M. van de Kerchove, J. Wroblewski, Paris, 1993, p. 23-24.

Drept Penal

Raspunderea Parinteasca

Avatar of Felix2023ro_3 0

În sistemul noului Cod penal, răspunderea penală a părinţilor poate fi angajată în cazul săvârşirii de către aceştia a unor infracţiuni privitoare la persoana minorului precum: relele tratamente aplicate minorului (art. 197), violenţa în familie (art. 199), exploatarea cerşetoriei (art. 214), folosirea unui minor în scop de cerşetorie (art. 215), abandonul de familie (art. 4118), nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului (art. 4119), împiedicarea accesului la învăţământ general obligatoriu (art. 4120), sau a unor infracţiuni cu privire la bunurile acestuia cum este cazul infracţiunii de gestiune frauduloasă (art. 3982). Părintelui i se poate aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor părinteşti [art. 4182 alin. 1 lit. e)] sau pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor părinteşti [art. 65 alin. 1 coroborat cu art. 4182 alin. 1 lit. e)].

În conformitate cu prevederile art. 2611 din noul Cod civil, legea aplicabilă autorităţii părinteşti se stabileşte potrivit Convenţiei privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea, executarea şi cooperarea cu privire la răspunderea părintească şi măsurile privind protecţia copiilor, adoptată la Haga la 19 octombrie 1996, ratificată prin Legea nr. 361/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 895 din 28 decembrie 2007 .

Teoria Generala a Dreptului

Proprietatea in Dreptul Roman si Vechiul Drept Romanesc

Avatar of Felix2023ro_3 0

Proprietatea statului asupra pământului cucerit – O parte din ager publicus, statul îl dădea în folosinţă cetăţenilor romani fie gratuite fie în schimbul unei sume anuale de bani. Treptat a început un proces de formare a unor întinse latitudini în beneficiul patricienilor, situaţie reieşită din Lex Licinia Sextia din anul 367 î.e.n. care a căutat să limiteze acest proces prin interzicerea cetăţenilor de a poseda mai mult decât o anumită suprafaţă limitată de teren. Scopul acesteia a fost de a se acorda celor săraci dreptul să dobândească o parte din ager publicus.[1]

În anul 134 î.e.n. tribunul plebeu Tiberiu Gracchus a încercat printr-o lege să ia din posesia celor bogaţi ager publicus ce depăşise limitele fixate de Licinia Sextia şi să îl împartă plebei. Legea propusă a fost votată în senat, dar el a căzut victimă unui asasinat organizat de către nobili.

În anul 122 î.e.n. a fost investit tribun al plebei fratele său Căiuş Gracchus care a restabilit într-o anumită măsură aplicarea legii agrare a lui Tiberius. Totodată el a propus şi  s-a votat leş frumentaria, legea privitoare la aprovizionarea cu grâu a populaţiei sărace a Romei.

[1] Vl.Hanga,Drept privat roman,  Univ. Independentă „D.Cantemir, Facultatea de drept Cluj-Napoca, 1992,p.112