François Geny – unul din cei mai reputaţi teoreticieni ai dreptului – atrăgea atenţia că înţelegerea şi explicarea surselor (izvoarelor) dreptului obligă la cunoaşterea relaţiei dintre „dat “şi „construit” în acest domeniu[1]. Creatorii dreptului „nu sunt nişte visători”, ei nu au căderea să impună „ce îi se pare a fi potrivit în formule juridice”, ei sunt obligaţi să pornească de la _dat-ul “realităţii sociale, supusă reglementării „dacă sunt interesaţi într-o construcţie juridică viabilă”.
Izvoarele dreptului internaţional în sens material
Pentru a înţelege în mod corect izvoarele dreptului internaţional trebuie să ne oprim mai întâi, asupra „sensului lor material”, care priveşte realitatea internaţională supusă reglementării. Această realitate constituie „dat-ul “social, de la care trebuie pornit întotdeauna într-o „construcţie” juridică, după cum demonstra marele analist francez. François Geny considera necesară „analiza competentă a realităţii”, a „dat-ului” social în toate ipostazele şi nuanţele sale.
Charles Montesquieu evoca cum „stăpânirea mărilor” – o semnificativă componentă a realităţii internaţionale, a „dat-ului “caracteristic epocii sale – poate influenţa „construcţia” dreptului. „Stăpânirea mărilor – observa marele gânditor – a dat întotdeauna popoarelor care au deţinut-o o mândrie firească, deoarece, simţindu-se în stare să lovească pretutindeni, ele cred că puterea lor nu are margini, ca şi oceanul”[2]. O naţiune aflată într-o asemenea poziţie – nota Montesquieu – „ar putea avea o mare influenţă asupra treburilor publice ale vecinilor săi”[3], deoarece, nefiind preocupată pentru a-şi folosi puterea în vederea unor cuceriri terestre, „i s-ar căuta prietenia şi s-ar evita duşmănia ei”[4].
[1] François Geny, Science et tehnique en droit privé positif, vol. II, punctul 167, pp. 371 – 373.
[2] Charles Montesquieu, Op. cit., p. 396.
[3] Ibidem.
[4] Ibidem.