Punerea în executare a dispoziţiilor civile din titlurile executorii, în cazul în ca~e debitorul nu-şi execută de bunăvoie obligaţiile, se poate face doar cu concursul organulu de executare. Acesta este o autoritate învestită de stat cu puterea de a impune debitoru îi urmărit sau unor terţe persoane, care deţin bunurile debitorului, obligaţia de a executa dispoziţiile cuprinse în titlul executoriu.

În conformitate cu dispoziţiile art. 623 C. pr. civ., executarea silită a oricărui titlu executoriu, cu excepţia celor care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolida: sa. bugetului Uniunii Europene şi bugetului Comunităţii Europene a Energiei Atomice, se realizează numai de către executorul judecătoresc , chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel .

Dispoziţii asemănătoare sunt cuprinse şi în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată.

Prin urmare, constatăm că, în prezent, legiuitorul conferă plenitudine de competenţă executorului judecătoresc în efectuarea executării silite a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii, excepţie făcând executările silite care au ca obiect venituri datorate bugetului general consolidat sau bugetului Uniunii Europene şi bugetului Comunităţii Europene a Energiei Atomice . Precizarea „chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel  din finalul celor două texte menţionate, este de natură a reglementa principiul forţei superioare a reglementării Codului de procedură civilă şi a Legii speciale nr. 188/2000 prin raportare la orice altă dispoziţie procedurală care ar conferi competenţa de aducere la îndeplinire a titlurilor executorii altor organe în afara executorului judecătoresc .

Aşadar, rezultă în mod neechivoc că executorul judecătoresc este un participant indispensabil la executarea silită şi, totodată, un partener important al justiţiei , având în vedere rolul deosebit pe care îl îndeplineşte în cadrul procesului civil, precum şi consecinţele activităţii lui .