Infracţionalitatea sau criminalitatea minorilor, chiar dacă este o componentă a infracţionalităţii în general, prezintă particularităţi determinate de anumite caracteristici biologice, psihologice şi sociale ale acestora, avute în vedere de legiuitor la momentul reglementării răspunderii penale pentru minori, pentru combaterea fenomenului infracţionalităţii în rândul minorilor fiind prevăzute anumite forme de prevenire diferite faţă de majori.

Fiind un domeniu extrem de delicat, în doctrina juridică nu există o concepţie unitară, cu repercusiuni asupra modului de reglementare, în concret, existând două modele de abordare: modelul liberal şi modelul autoritar .

Modelul liberal sau nepenal presupune că minorilor nu li se vor aplica sancţiuni de drept penal, în cazul comiterii de infracţiuni de către aceştia urmând să se aplice măsuri de altă natură. Modelul liberal scoate astfel din sfera dreptului penal infracţionalitatea juvenilă, urmând ca minorilor să li se aplice doar măsuri de siguranţă ; totuşi, în cazul comiterii unor infracţiuni de către minorii cu vârste apropiate de vârsta majoratului, acestora li se vor putea aplica pedepse, ca, de exemplu, în Belgia .