Definiţia dată de Codul civil român. Potrivit art. 942 din Codul civil român, „Contractul este acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge între dânşii un raport juridic”.
Definiţia dată de Codul civil francez. Deşi reglementările noastre de la 1864 sunt de inspiraţie franceză,[1] definiţiile date de cele două izvoare de drept se aseamănă, dar nu sunt identice. În art. 1001 Codul Civil francez dă următoarea definiţie: ,,le contrat est une convention par laquelle une ou plusieurs personnes s’obligent envers une ou plusieurs autres à donner, à faire, ou a ne pas faire quelque chose” (contractul este convenţia prin care una sau mai multe persoane se obligă faţă de una sau mai multe să dea, să facă sau să nu facă un anumit lucru).
Paralelă între cele două definiţii legale. Aşa cum am subliniat deja, deşi reglementările noastre de la 1864 sunt de inspiraţie franceză, definiţiile date contractului se aseamănă, dar nu sunt identice.
În concepţia legiuitorului francez contractul este privit ca o convenţie generatoare de drepturi şi obligaţii, mai exact, ca o convenţie particulară, generatoare de drepturi şi obligaţii, între convenţie şi contract fiind un raport ca de la parte la întreg.
Literatura franceză de specialitate, considera că termenul de „convenţie” are un sens mai larg decât cel de contract[2]. Convenţia poate avea drept obiect naşterea unei obligaţii şi atunci poate fi privită ca un contract, dar ea poate avea şi un alt obiect, de exemplu – transmiterea, modificarea sau stingerea unei obligaţii. Se consideră că o convenţie poate avea şi alte efecte decât cele referitoare la o obligaţie: ea poate privi transferarea dreptului de proprietate sau a unui alt drept real.
Observăm că textul art. 942 din Codul civil român nu a preluat în definiţie termenul de „convenţie”, folosind drept echivalent formula „acordul între două sau mai multe persoane”. Pe de altă parte, se observă că, pe când textul art. 1001 din Codul civil francez precizează că prin convenţie părţile se obligă unele faţă de altele „să dea, să facă sau să nu facă un anumit lucru”, art. 942 din Codul civil român conchide că acordul părţilor intervine „spre a constitui sau stinge un raport juridic”.
[1] După Codul civil francez de la 1804.
[2] Ion Dogaru, Pompil Drăghici, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, p. 40.