Potrivit prevederilor art. 17 din Codul penal în vigoare, infracţiunea este definită ca fiind fapta prezintă pericol social, este săvârşită cu vinovăţie şi este prevăzută de legea penală. în acelaşi timp. sex – legii penale (prevăzut în cadrul art. 1 C. pen.), se poate realiza numai prin aplicarea unei pedepse perscar-r care a săvârşit fapta incriminată ca infracţiune.
După cum am menţionat anterior, pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul acesteia fiind prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni [art. 52 alin. (1) din C. pen.].
In doctrina noastră s-a susţinut că, „examinând problema factorilor de care depinde aptitudinea funcţională a pedepsei, constatăm că această aptitudine decurge, în primul rând, din însăşi natura pedepse ca măsură de constrângere juridică specifică dreptului penal, în sensul că pedeapsa, oricare ar fi obiectul constrângerii, implică o anumită suferinţă, privaţiune, restrângere a unor valori, drepturi sau libertăţi personale ale condamnatului (viaţă, libertate, drepturi politice sau civile, bunuri), ca o reacţie specifică a societăţii, efectuată prin organele de stat, împotriva conduitei socialmente periculoasă a persoanei.
Aptitudinea funcţională a pedepsei este condiţionată, în al doilea rând, de caracterul obligatoriu, inevitabil al pedepsei, ca măsură aplicată de stat în vederea realizării scopului legii penale. în al treilea rând – şi este ceea ce interesează îndeosebi în prezentul capitol -, aptitudinea funcţională a pedepsei depinde de măsura în careea este adecvată, adaptată la cazul individual concret” .
In continuarea expunerii sale autorul citat arată că, „pedeapsa pe care legea o prevede (cu maxim şi minim special) pentru fiecare infracţiune, exprimă însă tocmai limitele acestui grad de pericol social generic, şi nu pericolul social concret. De aceea, pedeapsa trebuie să fie adaptată, pentru fiecare faptă concretă, pericolului pe care ea îl prezintă, deoarece numai dacă pedeapsa corespunde gradului real de pericol social, ea poate avea aptitudine funcţională. O pedeapsă necorespunzătoare gravităţii faptei ar fi o pedeapsă nedreaptă şi ar reprezenta fie un spor de suferinţă inutilă pentru condamnat, fie o insuficientă apărare a societăţii şi o încurajare a făptuitorului în continuarea activităţii infracţionale” .