Apartenenţa şi siguranţă sunt nevoi stringente, vizibile în evoluţia omului, astfel că indivizii s-au contituit, deliberat, în grupuri cu scopul de a-şi satisface aceste necesităţi ale propriei identităţi. În cadrul entităţilor constituite, membrii acestora comunicau în modul specific al culturii din care făceau parte, al mediului care influenţa existenţa lor şi al caracteristicilor individuale şi, implicit, comune aduse laolaltă. Putem spune că administraţiile s-au dezvoltat împreună cu viziunea, ideile, ideologiile transmise de indivizi, prin intermediul procesului de comunicare.
Administraţiile sunt unităţi sociale sau grupuri de oameni construite şi reconstruite deliberat, ce urmăresc atingerea unui scop (Etzioni, 1964). Societatea în care trăim este deci una administrativă.
„Suntem educaţi în administraţii, ne petrecem cea mai mare parte din timp lucrând pentu ele (…), patronăm administraţii, ne petrecem timpul liber în ele şi ne rugăm în aceste locuri”.
erspectiva tradiţională a administraţiilor publice conţine cinci elemente cheie ale acestora: [1]
- diviziunea muncii şi atingerea scopurilor propuse
- existenţa unui centru de putere care are rolul de a coordona activitatea
- substituirea personalului
- interdependeţa componentelor organizaţiei
- coordonarea între părţile componente prin intermediul comunicării
Toate aceste elemente au în centrul lor indivizi din mediul social în care este localizată o anumită organizaţie. Astfel, putem spune că administraţiile sunt entităţi contituite social. Oamenii interacţionează în cadrul activităţilor desfăşurate, împărtăţesc valori, credinţe şi idei asemănătoare în perspectiva atingerii unui scop comun. Membrii entităţilor sunt influenţaţi de mediul intern, dar în acelaşi timp ajută la crearea acestuia şi la dezvoltarea lui.
[1] Flaviu Călin, Rus Introducere în Ştiinţa Comunicării şi a Relaţiilor Publice, Ed. Institutul European, Iaşi, 2002, p. 52