Pentru a guverna mai bine, orice stat îşi împarte teritoriul şi populaţia aferentă în unităţi administrativ-teritoriale în care creează şi autorităţi publice care să reprezinte fie statul, fie colectivităţile locale în scopul rezolvării intereselor acestuia şi ale locuitorilor.1 în conformitate cu art. 20 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, împărţirea administrativ-teritorială a României se face în unităţi administrativ-teritoriale, respectiv: comune, oraşe, municipii şi judeţe. Comunele pot fi formate din unul sau mai multe sate. Oraşele care au un număr mai mare de locuitori, o însemnătate deosebită în viaţa economică, social-politică şi cultural-ştiinţifică a ţării sau care au condiţii de dezvoltare în aceste direcţii pot fi organizate ca municipii, în municipii se pot crea subdiviziuni administrativ-teritoriale, a căror delimitare şi organizare se fac potrivit legii. Delimitarea comunelor, oraşelor şi judeţelor se stabileşte prin lege. Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai în temeiul legii şi cu consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referendumuri care se organizează potrivit legii.[1]
În comune, oraşe, municipii şi judeţe, se organizează şi funcţionează autorităţi ale administraţiei publice locale. Administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit.
În justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz, de primar sau de preşedintele consiliului judeţean.
[1] Ovidiu Podaru, Drept administrativ, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012,p.174