Cetatenia in Dreptul Comunitar

In literatură de specialitate, „cetăţenia europeană este un alt tip de identitate colectivă”. „Ea nu se mai raportează la un anumit stat şi este decuplat de teritoriu şi naţionalitate. Indiferent de limbă, istorie sau tradiţii, cetăţenii îşi exprimă loialitatea faţă de instituţiile U.E. şi participă la o guvernantă transfrontalier. În modelul evoluţionist al lui Marshall, călcat pe particularismul istorie şi politic al Mării Britanii, cetăţenia s-a transformat prin adiţionarea de noi drepturi: civile în sec. XVIII, politice în sec. XIX şi sociale în sec. XX. Surprinzător, schema evolutiva a lui Marshall poate să se aplice şi în cazul cetăţeniei europene. Etapa reconcilierii şi a pieţei comune s-a realizat printr-o abordare minimalista a cetăţeniei (cele patru libertăţi de circulate: a bunurilor, a capitalurilor, a serviciilor şi a persoanelor). Ulterior, după iniţierea integrării politice în anii ’80, s-a simţit nevoia codificării, chiar incomplete şi superficiale, a drepturilor politice (dreptul la circulate liberă, non-discriminare, protecţie consulara, participare la alegerile europene, apel la Curtea Europeană), urmând că, în continuare, să se abordeze problemă spinoasă a drepturilor sociale”[1].

Din punct de vedere normativ, consacrarea instituţiei cetăţeniei europene a avut loc de-abia în 1993, odată cu intră-rea în vigoare a Tratatului instituind Uniunea Europeană de la Maastricht. Conform documentului sus-amintit, cetăţenia europeană constă în posibilitatea data oricărui individ care are cetăţenia unui stat membru de a fi considerat cetăţean al Uniunii Europene. Prin introducerea cetăţeniei europene, semnatarii Tratatului asupra Uniunii Europene şi-au dorit, între altele, promovarea şi consolidarea identităţii europene, implicând în acest fel cetăţenii în procesul de integrare. Că urmare a dezvoltării Pieţei unice, cetăţenii beneficiază de o serie de drepturi generale în domenii dintre cele mai diverse, precum liberă circulaţie a bunurilor şi a serviciilor, protecţia consumatorilor şi sănătatea publică, egalitatea de şanse şi de tratament, accesul la ocuparea locurilor de muncă şi la protecţia socială s.a.[2]

[1] Cezar Birzea, Cetăţenia Europeană, Editura Politeia, 2005, p. 121-122

[2] A se vedea şi, Augustin Fuerea, Dimensiunea politico-juridică a  cetăţeniei europene, în Cetăţenie Naţională – Cetăţenie europeană, Fundaţia Culturală Libră, Bucureşti, 2003, p. 34.