Principiile Dreptului International Penal

Cooperarea internaţională în materie penală dobândeşte noi valenţe, astfel încât noţiunea ei „clasică” devine uneori un concept care nu este suficient pentru a defini diferitele forme pe care le îmbracă lupta împotriva criminalităţii la nivel global.[1]

Evoluţiile înregistrate în dreptul internaţional în ultimii ani, mai precis dezvoltarea fără precedent a dreptului internaţional penal, ne îndreptăţesc să vorbim de crearea, treptat, a unei veritabile justiţii penale transnaţionale, dar şi a uneia supranaţionale.

Justiţia penală transnaţională cuprinde, în opinia noastră, acele forme de cooperare internaţională în materie penală analizate pe larg în Titlurile I şi II, menite să combată criminalitatea transfrontalieră, dar şi să ajute la înfăptuirea justiţiei penale în cauze cu diferite elemente de extraneitate.

Suveranitatea statelor, ce stă la baza cooperării interstatale în materie penală, a împiedicat şi împiedică încă o cooperare internaţională eficientă împotriva criminalităţii. Or, în cazul crimelor împotriva umanităţii, al genocidului, al crimelor de război comunitatea internaţională nu poate accepta ca suveranitatea statelor să stea în calea pedepsirii celor ce se fac vinovaţi de asemenea fapte deosebit de grave. De aceea, cel puţin pentru asemenea crime ce aduc atingere unor valori esenţiale ale umanităţii, se impunea ca, mai ales în situaţiile în care jurisdicţiile naţionale nu sunt în măsură să asigure tragerea la răspundere penală a unor persoane acuzate de săvârşirea unor crime grave, să se pună bazele unei justiţii supranaţionale.

Desigur, între o justiţie penală transnaţională sau mai mult suprana- ţională şi suveranitatea statelor există, cel puţin aparent, premisele unei „tensiuni” ireconciliabile. Dar cât de ireconciliabil este acest conflict? Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale a dovedit că se poate ajunge la un anumit echilibru între suveranitatea statală şi o jurisdicţie internaţională. Astfel, spre deosebire de tribunalele penale internaţionale ad-hoc, Curtea Penală Internaţională devine competentă numai în măsura în care un stat care avea jurisdicţie asupra unei fapte prevăzute în Statutul de la Roma nu are voinţa de a exercita o procedură penală faţă de o persoană acuzată de săvârşirea unei asemenea crime.[2]

[1] Al.Boroi, Alexandru; Rusu, Ion, Cooperarea judiciară internaţională în materie penală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008,p.120

[2] Dr. Diaconu, Dumitru. Curtea penală internaţională : Istorie şi realitate,Ed. All Beck, 1999,p.132