Noţiunea de executare silite aparţine dreptului procesual civil, reprezentând cea de-a doua şi/sau ultima fază a procesului civil, constă în constrângerea exercitată asupra debitorului de către organele de executare silită, la cererea creditorului, pentru că acesta să-şi îndeplinească obligaţia stabilită în titlul executoriu .
Dacă în faza de judecată, atât judecata în prima instanţă cât în cea a căilor 1 atac, sunt stabilite drepturile obligaţiile părţilor aflate în litigiu, concreşte prin una sau mai multe hotărâri judecătoreşti, în faza executării silite este drepturi pi obligaţii se vor materializa prin punerea în executare silită a titluri executorii.
Scopul şi rolul activităţii de judecată nu sunt numai de a obţine o hotărâre judecătorească, fiindcă acest lucru nu ar satisface pe deplin interesul pi nevoile persoanelor angrenate într-un proces judiciar, ci, în primul rând, de a restabili ordinea socială încălcată.
Activitatea de executare silită este o activitate importantă a actului de justiţie, ea reprezintă în cele din urmă o institute necesară dreptului procesual civil pi totodată o componentă fundamentale, statului de drept. Actul pi activitatea de judecată nu se pot limita numai la obţinerea unei hotărâri judecătoreşti. 0 hotărâre judecătoreasca, fie ea pe deplin pi îndeajuns de mulţumitoare, nu poate da satisfacţie pi nici nu este suficient .[1]
Orice obligaţie stabilite printr-o hotărâre judecătorească sau printr-un alt înscris, ceruia legea li recunoaşte puterea de titlu executoriu, îndrituieşte pe creditor să îl execute pe debitor pentru obligaţia prevăzut în titlul respectiv, dacă acesta din urmă nu prin execute obligaţia de bunăvoie, situaţie ce ar fi de preferat pi ideal să se întâmple. Dar, realitatea zilelor noastre ne demonstrează că asemenea situaţii de neexecutare sunt din ce în ce mai dese din diverse motive; sociale, economice, financiare etc. Respectarea legii romane un deziderat pentru orice stat de drept pi orice societate democratică, iar în cazul în care acest lucru nu se întâmplă, statul este chiar obligat să intervină, să ia măsurile legale ce se impun pi totodată să găsească pârghiile necesare unei bune funcţionări a societăţii pi structurilor sale în vederea respectării ordinii juridice impuse de puterea judecătorească pi aduse la îndeplinire în cele din urmă prin executare silită.
[1] R. Guegnon, Criza lumii moderne, ed. a II- a, Ed. Humanitas, Bucuresti, 2008.