Proprietatea este forma juridică ce corespunde noţiunii economice, sociale, generale de apropriere . Ea a fost percepută de oameni, încă din momentul în care au ieşit din starea primitivă, ca fiind absolut necesară vieţii. Oamenii nu au putut trăi, iar mai pe urmă progresa, decât apropriindu-şi bunurile ce îi înconjurau.
Studiind evoluţia proprietăţii se poate spune că dreptul de proprietate a evoluat de la o primă fază în care se prezenta sub o formă precară, către un drept de proprietate aproape absolut.
Astfel, de la o coposesie temporară, a mers către o proprietate temporară, apoi la una definitivă şi, în sfârşit, la proprietatea individuală considerată ca un drept absolut în folosul proprietarului. În această evoluţie, proprietatea colectivă a început prin a se aplica proprietăţii mobiliare şi apoi celei imobiliare.
În societatea primitivă întâlnim aproprierea fructelor şi a productelor. Ulterior, pe măsura evoluţiei societăţii, se întâlneşte aproprierea individuală a bunurilor şi a uneltelor de muncă.
Proprietatea este un drept ce poartă asupra lucrurilor (res). În vremurile îndepărtate ea purta asupra obiectelor ce condiţionau însăşi viaţa: unelte de vânătoare, veşminte, produse necesare întreţinerii.
Mai târziu, de la viaţa de trib în care oamenii erau reuniţi în mici grupuri nomade, în care proprietatea avea forma colectivă şi se aplica mai ales turmelor de animale, s-a evoluat către faza proprietăţii familiale, iar mai apoi, în interiorul familiei, treptat, individul a căutat să posede singur un patrimoniu, distinct de al celorlalţi. S-a ajuns astfel la proprietatea individuală .
Se poate spune deci că istoria dreptului de proprietate se confundă cu aceea a civilizaţiei omeneşti. În acest context este de relevat că, iniţial, proprietatea individuală a purtat asupra bunurilor mobiliare, în timp ce proprietatea colectivă şi familială au purtat asupra pământului încă din antichitate (la egipteni, greci, romani, evrei, fenicieni, geţi, daci etc.).
Instinctul social, tendinţa omului de a trăi în colectivitate a determinat diverse moduri de organizare socială ce au culminat cu apariţia statului şi a dreptului. Prin intermediul statului şi dreptului, aproprierea bunurilor, relaţia economică de proprietate, a îmbrăcat haina juridică devenind drept de apropriere, drept de însuşire, drept de proprietate .
Acest fenomen se reflectă pregnant şi în procesul apariţiei şi evoluţiei proprietăţii în dreptul roman, a tipurilor şi a formelor sale de manifestare. În concluzie, proprietatea a început prin a fi posesie, apoi proprietate colectivă şi în cele din urmă a devenit individuală.