LUCRARI DE LICENTA - DISERTATII IN DREPT - STIINTE JURIDICE – ADMINISTRATIVE
Drepturile Omului

Protectia Juridica a Drepturilor Omului

Avatar of Felix2023ro_3 0

Începând cu secolul al XX-lea, dar mai ales după crearea Societăţii Naţiunilor, au fost elaborate 4 mari categorii de norme de protecţie a unor drepturi ale omului: norme referitoare la problemele de muncă; la protecţia drepturilor popoarelor din colonii; protecţia minorităţilor etnice şi religioase şi protecţia străinilor.

Protecţia drepturilor omului a fost discutata abia după cel de-al doilea război mondial, sub impulsul dezvăluirii atrocităţilor naziste, şi s-a concretizat – în perioadele ce au urmat – într-un impresionant ansamblu de reglementări cu caracter universal, regional sau sectorial, ca urmare mai ales a perpetuării practicii încălcării drepturilor omului în statele cu regim comunist.

Calea spre concretizarea unui sistem de protecţie internaţională a drepturilor omului şi stabilirea obligativităţii unei cooperări internaţionale în acest domeniu a fost deschisă de Carta O.N.U.

```
Drepturile Omului

Rolul Curtii Constitutionale in Domeniul Apararii Drepturilor Fundamentale Ale Omului

Avatar of Felix2023ro_3 0

Constituția României din 1991, revizuită prin  Legea de revizuire a Constituției nr. 429/2003 dedică în întregime un titlu exclusiv Curții Constituționale, (Titlul 5) specificând cu prioritate încă din primul său articol scopul acesteia: „Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției”.[1]

În privința locului pe care acest organism politico-jurisdicțional îl ocupă în sistemul organizării puterilor în stat, art. 1 alin (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, statuează faptul că Curtea Constituțională este independentă față de orice altă autoritate publică, acesta supunându-se numai Constituției și legii sale organice. Curtea Constituțională, nu apare ca și o a patra putere în stat, ea nu se constituie într-o putere aparte supraordonată față de cele trei puteri (legislativă, executivă, judecătorească)  ci se situează în afara lor, activând într-un domeniu precis determinat şi delimitat de Constituție. [2]

Curtea Constituţională a luat naştere ca instituţie care să garantează respectarea Constituţiei şi a drepturilor omului. Astfel, prin impunerea unor anumite interpretări şi prin abrogarea unor norme juridice neconstituţionale, Curtea urmăreşte strict respectarea drepturilor fundamentale ale omului, fiind un organ ce protejează cetăţeanul împotriva posibilelor erori sau abuzuri ale puterii legislative sau executive (atunci când îşi exercită prerogativa de a legifera). Pot exista de asemenea și situații în care legea fundamentală a statului este insuficientă, iar o decizie provenind de la o instituţie independentă şi calificată pentru a decide în domeniul conflictelor constituţionale devine o urgenţă pentru menţinerea echilibrului între prerogativele puterilor statului. În condiţiile aceeste realităţii, importanța acestui organism este una tot mai pregnantă, rolul său crescând odată cu adoptarea Legii de revizuire a Constituției (Legea nr. 429/2003), Curtea devenind competentă să se pronunțe asupra constituţionalităţii tratatelor sau a altor acorduri internaționale, dar și asupra conflictelor juridice de natură constituțională între autorităţile publice.

[1] Art.142, alin (1), din Constituția României din 1991, modificată și completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003.

[2] Cristian Ionescu, Contencios Constituțional, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2010, p. 130.

```
Drepturile Omului

Considerente Privind Organizarea si Functionarea O. N. U.

Avatar of Felix2023ro_3 0

Organizaţiile internaţionale guvernamentale sunt constituite de către state, ca subiecte principale de drept internaţional public, în scopul de a crea un cadru organizatoric care sã faciliteze cooperarea şi colaborarea statelor în anumite domenii ale relaţiilor internaţionale. Aceste organizaţii sunt în general forme permanente, instituţionalizate, ale cooperării dintre state în anumite domenii.
Definiţia de drept internaţional public a organizaţiei internaţionale guvernamentale este datã, până în prezent, de Convenţia internaţionalã asupra reprezentării statelor în relaţiile lor cu organizaţiile internaţionale cu caracter universal”, din 14 martie 1975, în care se apreciază cã prin organizaţie internaţionalã se înţelege “o asociaţie de state constituitã printr-un tratat, dotatã cu o constituţie şi organe comune şi având personalitate distinctã de cea a statelor membre”. Aceastã definiţie cuprinde elementele esenţiale pentru caracterizarea unei organizaţii internaţionale guvernamentale:
a) organizaţia internaţionalã guvernamentalã este o asociaţie liberã a statelor, constituitã pe baza unui tratat internaţional multilateral, fiind o formã de cooperare permanentã, instituţionalizatã, pentru realizarea unor scopuri comune în relaţiile internaţionale;
b) tratatul de constituire al organizaţiei exprimã acordul de voinţã al statelor fondatoare ale organizaţiei şi este, totodată, statutul pe baza căruia funcţionează organizaţia internaţionalã. Statutul organizaţiei fiind un tratat internaţional este guvernat de normele “dreptului tratatelor” din dreptul internaţional public. De asemenea, el trebuie sã fie în concordanţã cu normele imperative ale dreptului internaţional public pentru a fi legal;
c) organizaţia internaţionalã guvernamentalã poate avea o personalitate juridicã, atribuitã ei prin actul constitutiv, personalitate distinctã de cea a statelor membre. Statutele unor organizaţii internaţionale guvernamentale acordã anumite competenţe acestora necesare îndeplinirii funcţiilor lor. În temeiul acestor competenţe, organizaţia internaţionalã are o autonomie funcţionalã faţã de statele membre şi faţã de alte organizaţii internaţionale. Personalitatea juridicã a organizaţiei internaţionale este un element principal pentru caracterizarea unei astfel de organizaţii, ca subiect de drept internaţional public .
Datoritã numărului mare de organizaţii internaţionale care existã în societatea internaţionalã şi a varietăţii lor, s-a impus necesitatea clasificării lor după anumite criterii.
După deschiderea lor spre statele comunităţii internaţionale şi cuprinderea acestora, organizaţiile internaţionale se împart în :
a) organizaţii internaţionale cu vocaţie universalã, care sunt deschise tuturor statelor indiferent de situarea lor geograficã : Societatea Naţiunilor, ONU, instituţiile specializate ale ONU;
b) organizaţiile regionale, care cuprind, în general, statele numai dintr-o anumitã regiune geograficã : Organizaţia Statelor Americane, Consiliul Europei, Organizaţia Uitaţii Africane.
După calitatea membrilor lor, organizaţiile internaţionale se împart în :
a) organizaţii guvernamentale (interstatale), care sunt formate în exclusivitate din state;
b) organizaţii neguvernamentale constituite din reprezentanţii neguvernamentali ai unor organizaţii naţionale din diferite ţãri;
După competenţa lor în domeniul relaţiilor internaţionale, organizaţiile internaţionale se împart în :
a) organizaţii cu competenţã generalã, în sensul cã pot dezbate principalele probleme ale relaţiilor internaţionale
b) organizaţii cu competenţã specialã, care se preocupã de colaborarea statelor membre într-un domeniu limitat al relaţiilor internaţionale;
După posibilitatea de participare la organizaţiile internaţionale, ele se împart în:
a) organizaţii deschise participării tuturor statelor lumii şi altor entităţi din relaţiile internaţionale ( ONU şi în general organizaţiile cu vocaţie universalã);
b) organizaţiile închise la care participã numai statele fondatoare (de obicei organizaţiile militare);
După obiectul organizaţiei internaţionale, ele se clasificã în organizaţii economice, politice, militare, comerciale, culturale, ştiinţifice, etc.

```
Drepturile Omului

Sistemul de Protecţie a Drepturilor Omului in Cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unit

Avatar of Felix2023ro_3 0

Conform Cartei, Organizaţia Naţiunilor Unite are un rol deosebit de important în ceea ce priveşte promovarea internaţională a drepturilor omului (art.1, pct.3).

Adunarea generală
Este principalul organ al O.N.U. Competenţa sa cu privire la drepturile omului este prevăzută în art.13 pct.b din Carta O.N.U. ,potrivit căruia Adunarea Generală va iniţia studii şi va face recomandări în scopul „de a promova cooperarea internaţională în domeniile economic, social, cultural, educativ şi sanitar şi de a sprijini înfăptuirea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, limbă sau religie” .
Adunarea Generală poate discuta subiectele drepturilor omului fie în şedinţele sale plenare, fie le poate transmite unor comisii precum Comisia pentru problemele sociale, umanitare şi culturale; Comisia pentru problemele politice şi de securitate; Comisia pentru politica specială; comisia economică şi financiară; comisia de tutelă; Comisia pentru problemele administrative şi financiare; Comisia economică şi financiară; comisia juridică.
Potrivit art.22 din Cartă, Adunarea Generală poate înfiinţa organe subsidiare pe care le socoteşte necesare pentru a îndeplini funcţiile sale , printre care:
a) Comitetul special al decolonizării, creat prin Rezoluţia 1654 (XVI) din 27 noiembrie 1961 a Adunării Generale a O.N.U., compus din 24 membri, cunoscut şi sub denumirea de „Comitetul celor 24”.
Rolul Comitetului special era de a căuta mijloacele cele mai adecvate pentru aplicarea promptă şi integrală a dispoziţiilor „Declaraţiei asupra acordării independenţei ţărilor şi popoarelor coloniale” din 1960 şi de a prezenta un raport complet cu recomandările privind ansamblul teritoriilor sub tutelă, a teritoriilor neautonome şi a tuturor celorlalte teritorii care nu şi-au căpătat independenţa. Ulterior, respectiv în 1965, mandatul Comitetului a fost lărgit.
În martie 1962, „Comitetul celor 24” a creat un Subcomitet al petiţiilor, compus din 7 membri.
b) Consiliul Naţiunilor Unite pentru Namibia, creat la 19 mai 1967, prin Rezoluţia 2248 (S-V), având ca funcţii să administreze sud-vestul african până la independenţă, cu participarea largă a poporului din teritoriu; să promulge legi, decrete, regulamente administrative necesare administrării teritoriului, până în momentul când o adunare legislativă va fi creată în urma alegerilor desfăşurate pe baza sufragiului universal al adulţilor; să transfere toate puterile poporului, în momentul proclamării independenţei.
Comisarul Naţiunilor Unite pentru Namibia şi-a încetat existenţa în momentul în care Namibia şi-a obţinut independenţa (la 21 martie 1990).

Consiliul Economic şi Social (E.C.O.S.O.C.)
Compus din 54 membri, având ca principale atribuţii în domeniul drepturilor omului: să elaboreze sau să iniţieze studii şi rapoarte asupra problemelor internaţionale în domeniile economic, social şi cultural, educaţie, sănătate publică; să adreseze recomandări asupra tuturor acestor probleme Adunării Generale, ţărilor care fac parte precum şi instituţiile specializate; să facă recomandări în vederea asigurării respectării efective, de către toţi, a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale; să pregătească proiecte de Convenţii pe care să le supună Adunării Generale (art.62 din Carta O.N.U.).

``` ```