Desfăşurarea activităţii respectarea unui anumit program de lucru reprezintă una din trăsăturile specifice raportului juridic de muncă.

Totodată, munca trebuie să aibă un caracter de continuitate şi să fie prestată într-un număr minim de ore, în caz contrar, activitatea trebuie să fie considerată că are loc baza unui contract civil.

Întrucât munca efectuată presupune cheltuirea forţei vitale a omului, este necesar, în mod obiectiv, ca ziua de muncă să se încadreze în anumite limite, să fie numai o parte dintr-o zi de viaţă.

Ducând o luptă susţinută pentru apărarea drepturilor lor, salariaţii au înscris, printre primele revendicări, stabilirea prin lege a limitelor de muncă, reglementarea repausului săptămânal şi a concediului de odihnă plătit.

Timpul de muncă reprezintă durata stabilită, dintr-o zi sau săptămână, în care este obligatorie prestarea muncii în cadrul contractului individual de muncă sau, aşa cum prevede Codul muncii, „orice perioadă în care salariatul prestează munca, se află dispoziţia angajatorului şi îndeplineşte sarcinile şi atribuţiile sale, conform prevederilor contractului individual de muncă, contractului colectiv de muncă aplicabil şi/sau legislaţiei în

vigoare” (art. 108).