Din punct de vedere etimologic, termenul de administraţie provine din cuvintele de origine latină ad, care înseamnă la, şi minister, care se traduce prin supus, slujitor.
În limba latină există şi verbul ad-ministrare, care înseamnă a servi la ceva. A servi pe cineva.
Pomindu-se de la această semnificaţie lingvistică, a fost emisă ideea că administraţia trebuie să acţioneze în folosul societăţii[1], să servească societatea, iar funcţionarii din administraţie, în primul rând miniştrii, trebuie să fie slujitori ai societăţii.
În domeniul analizei politicilor publice, noţiunea de administraţie nu trebuie să fie considerată un concept, ci în primul rând o noţiune descriptivă care face trimitere la realităţile acţiunii publice.
Termenul “administraţie” ne trimite la rezultatul unui proces istoric de diviziune a muncii. Dinamicile de construire a statului au dus la apariţia şi autonomizarea celor două tipuri de organizaţii: instanţele de guvernare denumite “politice”, abilitate să revendice deciziile în numele unei legitimităţi democratice izvorâte adesea din alegeri; şi organizaţiile denumite “administrative”, însărcinate cu proceduri şi norme de execuţie a programelor publice şi a căror legitimitate se bazează pe competenţe, expertiză şi un mod de recrutare bazat pe calificative şcolare şi/sau profesionale.
[1] P. Bandet, L. Mehl, Le fait administratif, în Trăite de science administrative, Mouton, Paris, 1966, p. 82