Dreptul Mediului

Acte de Reglementare Privind Protectia Mediului din Romania

Avatar of Felix2023ro_3 0

După cel de-al doilea război mondial, preocupările în materie s-au pus în alţi termeni. Problemele generale ale conservării naturii din această perioadă s-au realizat în condiţiile dezvoltării economico-sociale planificate şi ale regimului politic totalitar.

Primul act normativ de acest gen îl constituie Decretul nr. 237 din octombrie 1950, privind ocrotirea naturii, însoţit de un Regulament de aplicare, aprobat prin H.C.M. nr. 518 din 1954. Ocrotirea naturii era considerată o problemă de stat. Comisia pentru ocrotirea naturii este reorganizată şi plasată sub autoritatea Academiei. La nivel local, administrarea monumentelor naturii a fost încredinţată primăriilor competente teritorial. În locul fostelor comisii regionale din anii 1930 au fost create subcomisii, pe lângă filialele Academiei, la Cluj(1955), Iaşi (1956) şi pe lângă baza de cercetare din Timişoara (1959). În plus, au fost înfiinţate comisii regionale de îndrumare pentu ocrotirea naturii şi conservarea genofondului având scopul de a ţine o legătură permanentă între Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii şi structurile politico-administrative regionale şi a le sprijini în această privinţă.

Dreptul Mediului

Regimul Substantelor si Deseurilor Periculoase

Avatar of Felix2023ro_3 0

Una dintre cele mai importante probleme cu care se confrunta societatea umana este considerate cea a poluarii si protectiei mediului. Industrializarea,dezvoltarea productiei si a consumului unor produse,ca si urbanizarea au fost insosite de numeroase urmari negative,atat prin accentuarea risipei de resurse naturale (cu tendinta marcanta din ultimele decenii de epuizare si a unor resurse naturale cat si traditionale de energie si de materii prime),cat si,mai ales,prin degradarea mediului,poluarea tot mai grava a apelor,aerului si solului.

Tinand seama de impactul tot mai larg al activitatii umane asupra mediului,promovarea unor studii sistematice si elaborarea fundamentelor stintifice ale armonizarii dezvoltarii economico-sociale cu factorii de mediu,se impune ca o necessitate.

O atentie deosebita trebuie acordata,in acest sens,problemei desurilor,aceasta presupunand o abordare complexa,sub toate aspectele,de la identificare,la gestionare si tratare corespunzatoare pentru asimilare,refolosire si reciclare ceea ce implica preocupare,support finaciar si tehnologic,forta de munca cu calificare corespunzatoare si nu in ultimul rand,existenta unui cadru legislative,institutional si administrative corespunzator.

Dreptul Mediului

Protectia Mediului in Cazul Calamitatilor Naturale si Dezastrelor

Avatar of Felix2023ro_3 0

Termenul de ecologie vine de la cuvântul grecesc oykos care înseamnă loc de trai, adăpost, casă sau, în general, mediu de viaţă, şi logos care înseamnă vorbire, ştiinţă.

Acest termen a fost introdus în ştiinţă în anul 1866 de biologul darwinist Ernst Haeckel, pentru a desemna studiul tuturor relaţiilor care există între plante şi animale şi lumea lor organică şi anorganică. Că ştiinţă biologică, ecologia foloseşte o serie de date şi metode furnizate de alte ştiinţe cum sunt: fizica, chimia, pedologia, botanica, zoologia, geologia, genetică, fiziologia, biogeografia, etc.

În anul 1939, pentru a sublinia strânsa legătură între plante şi animale s-a introdus noţiunea de bioecologie. Lucrări mai recente propun denumirea lapidară a ecologiei ca ştiinţă a ecosistemelor, deoarece ecosistemul înglobează în sine, în mod teoretic, ansamblul fenomenelor ecologice. Prin ecosistem, termen introdus de botanistul A. Tanslay în 1935, se înţeleg părţi mai mari sau mai mici din natura vie, plante şi animale [biocenoza] împreună cu mediul lor de viaţă, comunitatea biotică formând împreună o unitate funcţională. La nivel planetar, totalitatea ecosistemelor alcătuieşte biosferă.