Aplicarea şi impunerea ordinii de drept presupun iniţierea unui sistem de legi prin care se sancţionează ceea ce nu este permis sau considerat periculos.
În vederea tragerii la răspundere penală a celor care săvârşesc infracţiuni este organizată activitatea procesual penală.[1]
Reacţia societăţii faţă de cei care intră în conflict cu legea nu este arbitrară, ci, dimpotrivă, chibzuită, amplu reglementată prin dispoziţiile legii[2].
Descoperirea infracţiunilor, identificarea şi prinderea infractorilor, strângerea şi administrarea probelor, tragerea la răspundere penală se constituie într-o activitate complexă desfăşurată de către organele specializate ale statului.
Faţă de cele de mai sus, definim procesul penal ca fiind activitatea reglementată de lege, desfăşurată de organele competente, cu participarea părţilor şi a altor persoane, în scopul constatării la timp şi în mod complet a faptelor ce constituie infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală[3].
În doctrină mai există şi alte definiţii: “Activitatea judiciară pe care o desfăşoară organele competente într-o cauză penală unde, alături de organele judiciare, mai participă şi alte persoane, care au drepturi şi obligaţii stabilite de lege, iar această activitate are ca scop constatarea la timp şi în mod complet a infracţiunilor precum şi tragerea la răspundere penală a celor care le-au săvârşit, pentru respectarea ordinii de drept”[4].
[1] Petre Buneci, Drept procesual penal, Ed. Pinguin Book, Bucureşti, 2004, p. 30.
[2] G. Stefani, G. Levasseur, B. Bouloc, Procédure pénale, deuxiéme édition, Dalloz, Paris, 1984, p. 1.
[3] Ion Neagu, Drept procesual penal. Parte generală. Tratat, Ed. Global Lex, Bucureşti, 2004, p. 27.
[4] Petre Buneci, op. cit., p. 32.